SPE - Stagii de practică pentru elevii Colegiului Tehnic Mircea cel Bătrân – București
Asociația ASURA în parteneriat cu Colegiul Tehnic ”Mircea cel Bătrân”-București, implementează Proiectul ,,SPE - Stagii de practică pentru elevii Colegiului Tehnic Mircea cel Bătrân – București’’, cod SMIS 316618, proiect ce se va derula pe o perioadă de 36 luni, respectiv până la data de 31 octombrie 2027.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European+ prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021 – 2027.
OBIECTIVUL GENERAL:
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă susținerea participării la programe de învățare la locul de muncă în regiunea București-Ilfov, în rândul a cel puțin 251 de elevi în scopul, îmbunătățirii calității, a caracterului incluziv, a eficacității și a relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii, inclusiv prin validarea învățării non formale și informale, pentru a sprijini dobândirea de competențe-cheie, precum și prin promovarea introducerii sistemelor de formare duală și a sistemelor de ucenicie. Astfel, obiectivul general al proiectului contribuie la îndeplinirea obiectivului general al PEO, prin dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității, prin corelarea educației și învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii și asigurarea de oportunități sporite pentru participarea viitoare pe o piața a muncii modernă, flexibilă și inclusivă pentru cei 251 de beneficiari direcți ai stagiilor de practică.
EFECT POZITIV PE TERMEN LUNG: În urma participării la stagiile de practică a grupului țintă și obținerii unei certificări profesionale, cel puțin 227 de elevi se vor putea integra mult mai ușor pe piața muncii. Astfel, un efect pozitiv pe termen lung generat de proiect este că elevii participanți la activitățile proiectului vor deveni persoane active, ocupate pe piața muncii și vor contribui la bugetul asigurărilor sociale, iar noile parteneriate create între unitățile de învățământ și sectorul privat vor putea fi fructificate și folosite de generațiile viitoare de elevi. Creșterea participării și ocupării pe piața muncii va antrena, la rândul său, creșterea veniturilor și va genera implicit creștere economică adițională. Conform statisticilor și datelor, rata șomajului scade pe măsură ce gradul de educație și pregătire pe piața muncii crește. Prin îmbunătățirea pregătirii și competențelor, se va asigura o integrare pe termen lung pe piața muncii, reducându-se considerabil riscul ca participanții la proiect să fie excluși în viitor.
OBIECTIVE SPECIFICE
OS1. Organizarea și derularea de programe de învățare la locul de muncă (internship/ traineeship, stagii de practică etc.) pentru 251 de elevi înmatriculați la unitatea de învățământ parteneră. Realizarea acestui obiectiv constă în organizarea de stagii de practică în conformitate cu prevederile Legii 258/2007 privind practica elevilor și studenților și ale normativelor/reglementărilor specifice domeniului. Stagiile de practică vor fi reglementate prin contracte cadru de colaborare sau convenții între unitățile/instituțiile de învățământ și firme private. Recrutarea elevilor se va face în cadrul unor evenimente de selectare și recrutare a grupului țintă, pe principiul egalității de șanse și non-discriminării. Participarea elevilor la stagiile de practică se va face cel puțin pe durata unui an școlar, iar elevii vor beneficia de tot suportul necesar pe durata stagiului de practică.
OS2. Îmbunătățirea performanțelor a cel puțin 227 de elevi din cei înscriși la unitatea de învățământ parteneră, prin certificarea competențelor acestora urmare a stagiului de practică. Îndeplinirea acestui obiectiv se va realiza prin testarea competențelor elevilor și recunoașterea acestora.
REGIUNEA DE IMPLEMENTARE
București-Ilfov
GRUP ȚINTĂ:
Grupul țintă vizat de proiect este reprezentat de cel puțin 251 de elevi înmatriculați la unitatea de învățământ Parteneră care îndeplinesc următoarele condiții:
- Să aibă vârsta de până în 29 de ani la data intrării în operațiune;
- Au domiciliul în regiunea vizată prin proiect;
Cele 251 de persoane recrutate vor urma stagii de practică organizate în cadrul proiectului, contribuind semnificativ la dezvoltarea sistemului de formare profesională și la o integrare rapidă socio-profesională. In procesul de selecție se vor avea în vedere asigurarea egalității de șanse și nediscriminarea.
Proiectul se adresează inclusiv elevilor cu dizabilități, deoarece promovăm educația și formarea profesională favorabile incluziunii la toate nivelurile și a învățării de-a lungul vieții pentru persoanele cu dizabilități. GT va fi selectat cu respectarea prevederilor Regulamentului nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (Regulamentul general privind protecția datelor).
ACTIVITĂȚI
Activitatea 1. Acțiuni care vizează programe de învățare la locul de muncă
Activitatea 2. Dezvoltarea sistemului de învățare la locul de muncă
Activitatea AT1. Managementul proiectului
Activitatea AT2. Decontarea cheltuielilor indirecte
Activitatea AT3. Informarea si vizibilitatea sprijinului din fonduri
REZULTATE PRECONIZATE:
- Elevi înmatriculați în învățământul profesional și tehnic inclusiv dual care beneficiază de sprijin prin participarea la programe de învățare la locul de muncă = 251
- Participanți care obțin o calificare la încetarea calității de participant =227
- Sisteme de informare coordonată, în ambele sensuri dezvoltate = 1
- Parteneriate de organizare a stagiilor de practică = 5
- Platforma digitală menținută activă = 36 luni
BUGET:
Valoarea totală este de 2.448.264,14 lei, din care 979.305,66 lei contribuție FSE+, 1.456.195,00 lei contribuție din Bugetul național, iar 12.763,48 lei Contribuția Partenerului.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.mfe.gov.ro
Informații proiect
-
Inițiator
Asociația ASURA
-
Perioada
01.11.2024 - 31.10.2027
-
Valoarea
2.448.264,14 lei, din care 979.305,66 lei contribuție FSE+, 1.456.195,00 lei contribuție din Bugetul național
-
Parteneri
Asociația ASURA și Colegiul Tehnic ”Mircea cel Bătrân”-București
-
Contact
E-mail: office@asociatia-asura.ro
-
Echipa
Anghel Atena - Manager de proiect